The love of matter towards matter

"If one cannot see gravitation acting here, he has no soul." - Richard Feynman in one of the most beautiful lectures on physics. Today I remembered this. I remembered this because of one sweet little girl, 15 months old. Se is a genius, as is anybody that loves, be it a child, a mistress or a scientist. I know there is a single thread uniting those; I have no proof of that as yet :)  so call it a wild guess... I guess one cannot comprehend the Universe and the facts that it conveys to us without love.

The little genius I was telling you about:

The shell and the sea

Every once in a while the sea brings about a beautiful, exquisite shell before you.  And it is not necessarily a beauty all people would agree on. It is somehow related to you. And it is not only about the looks of it, it is more about the music inside. Out of a million shells there's something about that one...
It is something so personal and so grand, that one feels the purpose of it's entire life was it.

Usually one is so bewildered by the miracle that becomes forever grateful to the shell and only rarely to the sea.
And almost never to himself.

Credit for the photo goes to: http://my.opera.com/Trynity34/albums/showpic.dml?album=10928922&picture=143551942 ( at least that's where I found it :P )

In between

Remember when you were young? You used to thread carefully, minding all the edges, all the cracks - not to step on them. As if something bad would happen were you to step wrongly, were you to transgress.

But you listened to another voice then, weren't you? Not yours. Yours is buried deep inside you and it comes back to life now.

...

Vreau să fiu liber

O bară. Rotundă, neagră, rece. Verticală. Încă una. Și încă una. Și tu ești înăuntru. Și tânjești, ooo cum tânjești. Ți-au luat libertatea, ți-au luat puterea, ți-au luat ce era al tău de drept - este deci nedrept.

Cât ai vrea să ieși. Să rupi! Să te întorci la ce făceai înainte! Inclusiv la ce te-a adus aici, nu-i așa? ...
Dar stai. Mai exista ceva. Inchide ochii si o să vezi. Exista un geam mat, ca cele de la bai, fix lipit de gratii. Si prin el vezi silueta ei, goală, jună. Se spală, se mangâie.

Și dacă ai intra peste ea doar ai speria-o. A ta nu va fi.

Cum ai fost față de ea înainte să ajungi aici? Cât de mult o iubești pe ea, libertatea ta? Și cum ai seduce-o? Cât de mult te inspiră? Cum ai aborda-o?
I-ai lua flori? I-ai spune cuvinte frumoase? Ai invața de la ea? Ai asculta ce are sa-ti șoptească si ți-ai schimba drumul în acord cu șoaptele ei?

Atunci ai ajuns.

Gratiile sunt în tine. Si de celalta parte a lor... ești tot tu. Unii numesc asta, probabil ai mai auzit-o, libertatea e in tine; si puterea!

Mă bucur pentru tine!

De ce este Bucureștiul urât

Atat de des am constatat eu insumi si am auzit si de la altii ca Bucurestiul este urat!
Si nu neaparat orasul gri, murdar si aglomerat, ci oamenii - aici doare cel mai tare. Oamenii sunt grabiti, reci, pretentiosi, snobi.

Tocmai m-am intors azi din Bucovina unde am petrecut cu ceva ardeleni si am interactionat cu ceva moldoveni. Calzi, relaxati, simplii in masura in care poti vedea pozitivul acestui lucru.

Pe tren urca oameni frumosi, din Campul Lung Moldovenesc, din Suceava, apoi adorm. Suntem toti frumosi. Si dimineata, ma trezesc în București, si-mi dau seama cine-l urâțește...

Such a simple and beautiful fact

This is what I get from science. This is what impressed me so much when I was young and participating in physics competitions. It was and is a genuine meditation on the essence of matter, the essence of universe, the essence of me, the essence of you and the essence of life itself.

And what I find amazing is that we all have a choice every and each second - to feel the greatness and the miracle or feel the flat, unimpressive fact. And we are right in both cases.
But happier only in one.

PS: It is like we and all life are the result of the feeble but long-term effort of the tiny, lifeless but omnipresent matter in the universe. We are it's children and it's success and it's glory.

Freastra deschisa spre Bucuresti

O singura fereastra. O singura zi. Cu o singura exceptie, o singura ora.
O infinitate de orase. Ca intr-un fractal, haotic fractal, oricat il inghesui in cadru, tot raman antiteze...
(clik on background for the bigger picture, then use the filmstrip at bottom
at the same time may click on specific small picture. enjoy! :))

Obsesie de toamna pe Magheru

E frigulet si oamenii sunt grabiti pe Magheru lui noiembrie. Cate Sex Shop-uri sunt pe Magheru domnule... Trec pe langa o fata care cojeste (sau voi cum ziceti?) pretul de pe un sampon Garnier (pe bune ca pe eticheta, ca aievea vad "Garnier"; era si verde... ce mai!). Imi amintesc cat ma chinuiam sa curăț etichetele de pe cadouri si cum am abandonat asta recent gandindu-ma ca daca pretul nu conteaza, de ce sa consumi atata efort ca sa-l ascunzi.

"Îl faci cadou?" îi zic.
"Ce? A, nuu..."

Mi-am luat labradori!

Deci! Sa vedeti. Mi-am luat labradori!
Cand i-am vazut asa mici si rontunjori si crem cu batai o idee mai înspre cafea uneori, o idee mai inspre alb alteori am zis "Astia sunt! Pe astia ii vreau!"

A Flashback of an Industrial Unicorn

Warm night sea side, no moon, no people. There are fireflies in the bushes. And as you enter naked in the water, on your every move, and on every breaking wave you see another kind of fireflies - living in water, some kind of luminescent fito-plankton. And every gesture you make is a gesture of a magician drawing spells in the water, as the trailing water "fires up" and fades out.

To soft you say...