Atat de des am constatat eu insumi si am auzit si de la altii ca Bucurestiul este urat!
Si nu neaparat orasul gri, murdar si aglomerat, ci oamenii - aici doare cel mai tare. Oamenii sunt grabiti, reci, pretentiosi, snobi.
Tocmai m-am intors azi din Bucovina unde am petrecut cu ceva ardeleni si am interactionat cu ceva moldoveni. Calzi, relaxati, simplii in masura in care poti vedea pozitivul acestui lucru.
Pe tren urca oameni frumosi, din Campul Lung Moldovenesc, din Suceava, apoi adorm. Suntem toti frumosi. Si dimineata, ma trezesc în București, si-mi dau seama cine-l urâțește...
Eu care ma dau cu un făraș pe sub telescaunul din Vatra Dornei si fac cu mana celor de deasupra; eu care de sus imi raspund; eu care pot fi baiat sau fata - nu conteza - sunt deschis ca om; eu care ma bucur de caldura unui orasel atat de mic si atat de prietenos; eu care il vizitez; eu care il locuiesc; eu ajung in Bucuresti si...
Si in provincialismul meu inofensiv, nu ma pot adapta de la o plimabare frumoasa de 10 minute de acasa pana in centru in care oamenii se saluta pe drum - la aura de neon a metroului in care lumea imbracata bine sta cu castile in urechi; de la senzatia ca timpul are rabdare - la goana, laudabila, dupa eficienta; de la oamenii directi si uneori, doar uneori, lipsiti de tact, de acasa - la oamenii civilizati, mai complicati si uneori, doar uneori, mai ipocriti. De la padurea/marea/fluviul salbatice si brute din ograda - la parcurile dichisite dar mai artificiale; daca sunt fata, de la felul in care sunt iubita acasa asa cum sunt - la machiajul perfect pe care il am aici doar ca sa vad altele mai perfecte in jurul meu; de la o muzica cantata ad-hoc la chitara de amatori - la biletul de treatru cu distributie de exceptie luat cu cel putin 3 saptamani inainte ca sa prinzi loc, fara sa stii in ce dispozitie te vei afla atunci; de la bicicleta rapanoasa cu care am umblat prin toate coclaurile - la Cube-ul lucios cu care ma plimb doar in parc; de la usturoi - la Chanel.
Astfel eu, prin structura mea organic diferita, eu, urâtesc Bucurestiul. Eu sunt mulți.
Eu va cer scuze voua, bucurestenilor get-beget, care ati crescut aici si va simtiti acasa aici si de la care am invatat atat de multe lucruri. Va cer scuze ca v-am uratit orasul in timp ce dadeam vina pe voi pentru asta. Si sper ca ma intelegeti si pe mine, ca este un puls, o vibratie care aici e foarte diferita; si cea cu care sunt obisnuit imi lipsesete.
Sau altfel: mama voastra este aici langa voi; mama mea este tot timpul departe.
PS: De ce in exil? Asta-i o poveste pentru o alta seara...
Oameni rai si rece sunt peste tot. Nu consider Bucurestiul un oras orat, din contra, unul care oferta multe posibilitati: profesionale, culturale, distractive, etc. De exemplu, acum este in desfasurare un concurs pe Merita Citit in care poti castiga un antrenament de tenis in Bucuresti, oferit de Tabara de Tenis. Am intalnit oameni rai in Galati, in Pitesti, Brasov, Suceava, etc. Intotdeauna vor fi exceptii si rautati, dar de-asta suntem noi aici (si aici inseamna peste tot), sa facem diferenta si sa aratam ca lumea/viata nu este urata, ca mai este o speranta pentru frumos :)
ReplyDelete