Stii cum e cand ti se intampla un necaz? Mare, mare de inima ti se ridica in gat si se transforma intr-o arsura. Si, paralizat, cauti o solutie si nu-i nici una. Si privesti dezastrul cu ochii, si urechile iti tiuie usor si tot ce mai poti spera este sa fi fost un vis.
Un vis. Un vis! Hai mai, chiar nu-i vis? Te roog!!
Toate sunt la locul lor, stiu ce am facut ieri si ce urmeaza sa fac azi. Si prezentul - prezentul este nenorocirea asta din fata mea, care se vede, se aude, se miroase greu in aer, si se simte in gat si-n puls, asa cum ai simtit de fiecare data cand s-a intamplat o nenorocire.
Usor de tot incepi sa te adaptezi, sa te obisnuiesti cu un fel de solutie care arata de fapt a resemnare. Si asa usor iti dai seama ca nu-i nevoie sa te obisnuiesti cu resemnarea de fapt, ci cu altceva. Cu noua realitate, cea buna, pe masura ce te trezesti.
