reacție viscerală la 69

(Reacție viscerală după primele 3 lecturi din "69 de motive stupide pentru a te apuca de citit")

Dacă ai vedea doi oameni care simțind o tensiune, un discomfort s-ar bate ca chiorii, apoi s-ar retrage fiecare in colțul lui și si-ar linge rănile; care răni s-ar cicatriza; sau ar putrezi. Sau doi oameni care în loc să se bată s-ar înjura și amenința, apoi, răniți în sufletul lor, s-ar îmbăta și lăuda în fața prietenilor care nu au fost de față, ca să se "refacă". Dar doi oameni care s-ar spurca în vorbe alese, doi oameni citiți, înțepându-se în ironii si sarcasme fine într-un șir de care nimeni nu-și mai aduce aminte cum a început și nici nu prevede când se va termina... Dacă ai vedea aste trei tablouri mărețe în fața ta, dincolo de sofiticare armelor si atrofierea coaielor ar fi vreo diferență?!? Adică nu e ca și cum ăla, în loc să se bată descoperă că mai safe, deși mai fără coaie, să mârâie? Nu e ca și cum ăla care mârâie descoperă că, în locul mușchilor în minus are un strop în plus de creier cu care - hei - poate să dea în celălalt! Păi nu-i mai bine ca Oppenheimer? Adică ăla cu tot atâta energie consumată în creier și nu în mușchi a găsit o metodă să ne belească pe toți, în loc de sprey & pray, write & pray - poate ăla care citește e de-al meu si mi se alătură ori e d-ăla de care nu pot eu sa bat și și-o ia în bot pt că i-am zis-o - ce bocanc inveșmântat în cuvinte i-am dat! îmi vine să mă pup pe mușchiul dintre degetul mare și index... ha!

Deci cum e asta cu cititul până la urmă? Niște golani ratați sau cum?

Cu tot respectul pt darwinism și necesitatea acestei teorii că alta mai probabilă nu avem - mai las-o în puța golă și nu-mi spune mie cum că sa nu-ți dau un pumn în bot în timp ce tu îmi dai un bocanc din cuvinte; că manelistul ăla gelat tratează femeile ca pe niște inferioare, pt a se valida, pt ca o are mică; în timp ce tu îi tratezi pe toți ca pe niște inferiori în jurul tău, pt a te valida, pt că... oare ce motiv ai putea avea tu...
Nu-mi spune ca, după atâta citit, tot neempatic si mizantroap ai rămas; nu-mi spune că nu ți-a ajutat la nimic - mai bine te lași, încerci altceva - cu timpul o să-ți iasă; te lași și te fuți și tu, poate o să-ti facă mai bine ca 10 carți citite, cine știe, încearc-o si p'asta.

Eu credeam că suntem toți aici în lumea asta cu vulenrabilitațile noastre și dând la coaie e mostly lose-lose scenario, în timp ce alții aplică, nu știu, ceva win-win si îti fac ție, telefoanele, laptopurile, psoftul de la servici, un ficat nou ba chiar si adevărata literatură și adevărata artă. Aia la care te uiți cu jind când te simți frustrat și meschin. Și vrei să dai cu pumnul dar nici d'ala n-ai, și înjuri dar nu ai vocea deastul de puternică și de credibilă. și atunci scrii niște sarcasme ca puștiul ăla coleg cu mine in primară care arunca cu hârtii în învațătoare când era cu spatele la clasă și apoi se făcea mic si se ruga să nu-l toarne nimeni; și noi nu vedeam la ce bun să-l turmăm, dar nici nu înțelegem de ce se umfla atât de tare în pene când învățătoarea renunța la impulsul ei justițiar/disciplinar si se întorcea, ca la început, cu fața la tablă și spatele la noi; nu întelegem de ce se veselea atât de parcă învinsese; de unul singur; ca un adevărat erou - ne demonstrase cine e cel tare, gen...

Eu altceva înțelesesm din artă.
Eu îl crezusem pe Pasternak că e o manisfestare dincolo de lumile separate ale claselor sau grupurilor sau căcat, care unea mujicul de învațat cu un fir subțire dar durabil, ca și cum țăranul îl născuse de fapt pe înțelept; că erau aceleași năzuințe de fapt acolo, care se metamorfozau în cunvinte și alea te uneau, cu alea descopereai, cu alea te mirai, cu alea iubeai.
Eu îl crezusem pe Steinback, că muncitorul ăla are un fel al lui de-a fi complet și bine intenționat, nu e un musculos care nu știe în cine să dea cu pumnii așa cum nici cititul nu e un deștept care nu știe în cine să dea cu mintea.
Eu îl crezusem pe Oz că e bine să ai palme muncitoare, piele arsă de soare, directețe și un pic de conflict, dar că, uite, te poți descurca și cu sensibilitate - ba chiar există un loc între virtuți pentru asta, pentru ca faci lumi care nu se cunosc sa se îmbrațiseze, muncitor cu cărturar, soldat cu scriitor, bărbat cu femeie și mamă cu fiul ei,
după ce aceasta a plecat,
oricât de departe si ireversibil ar fi plecat
și de lângă orice copil ar fi plecat ea!

Eu despre asta credeam că-i vorba!
Eu d'asta citeam!
Si îmi vine să urlu acum - că țineți pistoul invers.
Dar în schimb plâng...



Și nici măcar nu e meritul vostru - e tot meritul lui Amos Oz...

Oamenii ăștia creau punți nu își fluturau un penis din metaforă cu briz-briz de mucava și livresc aurit - băga-mi-aș eu comparația - ce tare sunt, nu-i așa!?!

Eu am crezut ca învațăm să ne acceptăm unii pe alții tocmai pentru ca învățăm sa ne acceptam pe noi înșine...
Eu am crezut că alea 69 de mâni erau întinse pentru un salut...

What software development is really about or the Source of Happiness

Recently I have been contacted by some recruiters and was mesmerized by their lack of understanding of what a software developer is and what drives him. I also remembered some HR girls at a third party recruiting company complaining about how hard it is to find programmers. And when I notice that what I have in mind and what you have in mind is different - I try to communicate and I come up with a solution; or an explanation for this matter.


First, you have to understand what Computer Science is.

The love of matter towards matter

"If one cannot see gravitation acting here, he has no soul." - Richard Feynman in one of the most beautiful lectures on physics. Today I remembered this. I remembered this because of one sweet little girl, 15 months old. Se is a genius, as is anybody that loves, be it a child, a mistress or a scientist. I know there is a single thread uniting those; I have no proof of that as yet :)  so call it a wild guess... I guess one cannot comprehend the Universe and the facts that it conveys to us without love.

The little genius I was telling you about:

Antichrist

Prima mea senzatie dupa Antichristul lui Lars von Trier. 

In primul rand filmul mi se pare un pumn, cel mai greu si dur pumn, dat evului mediu crestin. E ca si cum ar zice: cam asa aparea femeia in imaginatia voastra; cam asta ar fi trebuit sa faca ca s-o ardeti legitim pe rug; a facut ea asta?

Lasand la o parte interpretarea in cheia evului mediu crestin (care oricum ar fi nuanatata si oricum ar fi concluzionata, trebuie luata in considerare - referintele sunt mai mult decat evidente) filmul mie imi transmite o critica la abordarea masculina asupra feminitatii. Psihologia femeii este ceva neinteles (nimic nou aici) dar si nerespectat - ca si cum ar fi ceva ce trebuie deslusit... si rezolvat; ca si cum ar fi ceva defect.

Nu-mi iese din minte modul inconstient in care se hraneste Nick la sfarsit cu mure, cu roadele naturii, cu roadele ei... Daca feministele de orientare gender war descopera filmul asta, noi, barbatii, trebuie sa ne pitim pielea pe undeva :))

Sau poate renunta la razboi... Mie asta imi transmite filmul: Evul mediu crestin a construit antichristul; si demonizarea femeii, desi nu a fost el primul aici. Abordarea extrem rationala a construit profilul irational al femeii si irationalitatea in general; sau mai exact incarcatura emotionala negativa vizavi de acestea. E ca si cum privite prin astfel de lentile, cu o magnificare de rigoare, asa s-ar vedea faptele. Stop. Let it be...

Horoscop

Am întâlnit o fată.
E frumoasă, e isteață,
E mai mare dacât un prunc.
Îmi plac mai cu seamă buzele roșii și coapte
Și roșeața din obraji.
Ce culoare! Ce gust! Ce rodie!

Și mă înțelege, mă place, mă soarbe.
Îmi las emoțiile la suprafață cu ea,
Și mă simt acasă.
Ce bine că am întâlnit-o!

Mă întreabă: ești rac?
Eu nu sunt rac…
Se schimbă la față
A doua zi nimic
A treia zi nimic
O fată care stia ce vrea
Sper să găsești draga mea!

Am întâlnit o fată.
E dulce și cu părul de foc.
E îndrăzneață și jucăușă,
Nu se va blaza niciodată.
Veșnic tânăr îi va rămâne sufletul.
E o esență. E o vibrație.
Mă place,
Mă înțeleg așa bine cu ea în mângâieri
În atingeri
În jocuri de cuvinte.

Mă întreabă: ești leu?
Eu nu sunt leu…

Se schimbă la față
Ea caută un leu…
Sper să găsești soare locuind o femeie!

Am întâlnit o fată.
Este un infinit interior.
Simte fiecare moment al vieții ei.
Mintea ei le resemnifică ca un demiurg
Ne place să stăm față în față și să creăm
Atât de mult, atât de intens,
Este tare aerul acolo sus
Plin de emoții pt mine.
Emoțiile - esența vieții…

Contează mult fuzionarea emoțională pt tine, zice deodată.

Conteză mult într-adevăr.
Ești cumva rac?!?

Îmi ... în horoscopul vostru.

catering

- Cica asta e un meniu.
- Da? nu-s doua?

The shell and the sea

Every once in a while the sea brings about a beautiful, exquisite shell before you.  And it is not necessarily a beauty all people would agree on. It is somehow related to you. And it is not only about the looks of it, it is more about the music inside. Out of a million shells there's something about that one...
It is something so personal and so grand, that one feels the purpose of it's entire life was it.

Usually one is so bewildered by the miracle that becomes forever grateful to the shell and only rarely to the sea.
And almost never to himself.

Credit for the photo goes to: http://my.opera.com/Trynity34/albums/showpic.dml?album=10928922&picture=143551942 ( at least that's where I found it :P )